Atunci când ne jucăm cu LEGO®, ne bucurăm și de beneficii fizice, precum dezvoltarea preciziei sistemului motor, a dexterității și puterii degetelor.
Aplicând niveluri diferite de presiune atunci când asamblează piese LEGO®, se realizează un antrenament foarte bun mai ales pentru degetele micuților (și aici este cu adevărat eficient pentru cei mai mici).
Acest lucru le va amplifica abilitatea de a ține corect stiloul în mână la școală și de a aplica o cantitate optimă de presiune pe peniță (sau pe tastele laptop-ului, în cadrul școlii online :)).
Într-o societate în care cei mai mulți copii sunt experți în a folosi telefoane, tablete, computere și alte dispozitive inteligente, a avea posibilitatea de a dezvolta abilitățile motorii fine este o oportunitate de neratat.